Sofia ajunge la marginea unei prăpăstii invizibile. Nu vede nimic, doar ceață. Privește harta, apoi cerul. Pas cu pas, ceața se desface ca o perdea de teatru. Mai întâi vedem o coloană de lumină verde, apoi o aripă a palatului, apoi balcoanele suspendate. Animația încetinește. Muzica (compusă de Alexandra Ștefan) trece de la un pian tensionat la o simfonie amplă, în coarde și harpe. Când complet dezvăluit, camera face un zoom-out spectaculos, arătând nu doar palatul, ci și imensitatea cerului din jur. Sofia este un punct minuscul în fața acestei minuni.
Niciun succes nu vine fără controverse. Unii critici au acuzat că scena în care este prea asemănătoare cu o scenă din anime-ul japonez Castle in the Sky (1986) al lui Hayao Miyazaki. Deși asemănările sunt evidente (ambele prezintă un copil care ajunge la un palat zburător ascuns), echipa de producție a recunoscut influența, dar a subliniat diferențele: sofia intai palatul plutitor
În acest articol, vom explora semnificația acestei povești, simbolismul palatului care plutește și lecțiile prețioase pe care Sofia, eroina noastră, le învață în timpul acestei aventuri extraordinare. Sofia ajunge la marginea unei prăpăstii invizibile
Regizorul Andrei Munteanu a declarat într-un interviu pentru CinemaMagazin că scena în care a fost cea mai dificil de animat, necesitând peste 14 luni de muncă pentru o echipă de 60 de animatori. Iată de ce această secvență de 3 minute și 22 de secunde este un masterclass în storytelling vizual. Pas cu pas, ceața se desface ca o perdea de teatru