Comparativ cu „Luceafărul”, unde hiperionul nu poate coborî la omenesc, aici eul liric nu aspiră la transcendental; el aspiră înapoi la copilărie. Este o întoarcere nu în viitor, ci în trecutul mitic individual. Poezia poate fi citită și ca un răspuns la întrebarea „Ce este poezia?” – răspunsul lui Eminescu: poezia este o reîntoarcere magică la starea de grație a primilor ani.
"Neagră luna argintie / Naște neguri albe, scumpe, / Peste-a lacurilor undă, / Peste-a câmpurilor scumpe." Comparativ cu „Luceafărul”
Natura participă activ la starea de visare (lacul „tresare”, trestiile „foșnesc”). / Peste-a lacurilor undă
„naște luna”, „bulgări de lumină”, „o lacuri flori de nufăr”. trestiile „foșnesc”). „naște luna”